Victoria Traian obține un succes important pe teren propriu, scor 1-0, în fața formației Unirea Braniștea, în etapa a III-a din play-out-ul Seriei 2.
Băieții noștri au început foarte bine partida și au deschis scorul rapid, în minutul 11, prin Trandafir, după o pasă excelentă peste defensiva adversă oferită de Ioan. Jocul bun a continuat, iar spre finalul primei reprize, Chivu a fost aproape de a dubla avantajul, însă intervenția unui fundaș advers a menținut scorul la limită.
În partea secundă, echipa noastră a gestionat inteligent jocul, iar portarul Păun a avut câteva intervenții importante, păstrând avantajul pe tabelă. Cotet a mai avut șansa de a închide meciul, însă execuția sa a fost reținută de portar.
A fost un meci solid, în care determinarea și organizarea au făcut diferența, iar cele trei puncte rămân meritat acasă.
Primul 11: Păun – Coteț, Preda, Căldăruș, Cireașă, Ioan, Calu, Pleșa, Pungă, Trandafir, Chivu.
Rezerve: Coman, Goleanu, Mogoș, Stoian, Ghiță, Dobrin, Tarozzi, Păvălache, Popa.
Hai, Victoria Traian!